Octavian Bellu: “A fost o competiție foarte utilă pentru noi…”

Triunghiularul Marea Britanie – România – Portugalia, cu participarea echipelor feminine, s-a transformat, în cele din urmă, într-o veritabilă competiție de casă, departe de ochii publicului, desfașurată în foarte retrasul Centru Național Sportiv Lileshall, aflat în Shropshire. Așa cum aveau să declare și antrenorii coordonatori ai echipelor României și Marii Britanii, la sfârșitul celor două zile de concurs, întrecerea s-a constituit, totuși, într-un test cât se poate de util în perspectiva apropiatelor Campionate Mondiale de la Tokyo (7 – 16 octombrie 2011), acolo unde se vor acorda și “biletele” pentru Jocurile Olimpice de la Londra 2012, scopul principal pentru cele mai multe dintre echipele ce se vor afla în competiție în Capitala niponă.

Dacă Marea Britanie și România au fost prezente cu loturile pentru Campionatele Mondiale, din partea portughezelor au participat doar două gimnaste, care s-au aflat, timp de trei zile, într-un stagiu de pregatire în acest Centru Sportiv.

Având în componență pe campioana mondială la paralele, Beth Tweddle, gazdele au câștigat întrecerea pe echipe la o diferență de 1.55 p în fața fetelor noastre, în timp ce campioana națională britanică, Hannah Whelan, s-a impus la individual compus, ea fiind urmată de Amelia Racea și Ana Porgras.

În concursul pe aparate, succesul a aparținut sportivelor Raluca Haidu (sărituri) și Ana Porgras (bârnă), la paralele și sol impunându-se Beth Tweddle. La cel din urmă aparat Sandra Izbașa n-a evoluat, ca urmare a faptului că antrenorii au decis să nu o forțeze și să-i pericliteze sănătatea înaintea Campionatelor Mondiale, acolo unde fetele trebuie cu adevărat să se afle în cea mai bună formă.


Rezultate:

Echipe
1. Marea Britanie 229.450
2. România 227.900

Individual compus
1. Hannah Whelan 57.950
2. Amelia Racea 57.30
3. Ana Porgras 57.050

Sărituri
1. Raluca Haidu 14.725
2. Amelia Racea

Paralele
1. Beth Tweddle 15.325
2. Raluca Haidu


Bârnă
1. Ana Porgras 15.250
2. Danusia Francis 14.750
3. Diana Bulimar
3. Hannah Wheelan


Sol
1. Beth Tweddle 14.950
2. Diana Bulimar
3. Diana Chelaru

La finalul celor două zile de concurs, antrenorii au declarat pentru site-ul Federației Britanice de gimnastică:

Octavian Bellu (România): “A fost o competiție foarte utilă pentru noi. Acum toată lumea privește spre Campionatele Mondiale de la Tokyo. A fost important să testezi nivelul de pregătire în fața unor brigăzi de arbitri, conform standardelor de concurs, astfel că în cele zece zile care au mai rămas să putem face ajustările necesare și apoi sperăm să concurăm cât mai bine la Tokyo. De altfel, scopul principal al Campionatelor Mondiale îl reprezintă calificarea la Jocurile Olimpice, motiv pentru care ele reprezintă doar o etapă în planul pregătirilor noastre pentru Londra 2012”. Referindu-se la Cătălina Ponor, campioana olimpică de la Atena 2004, care a evoluat doar la 3 din cele 4 aparate, Octavian Bellu a adăugat: “Ea a revenit în concurs dupa patru ani, iar în aceste ultime șase luni de când și-a făcut reintrarea a facut un spectaculos salt. Cred că va continua să progreseze, astfel ca sa fie în cea mai buna forma la Londra, anul viitor…

Adrian Stan (M. Britanie, director tehnic pentru gimnastica feminină): “A fost un eveniment cu rezultate pozitive pentru noi și un punct de referință în pregătirea pentru Campionatele Mondiale de la Tokyo. Toată lumea din echipă este într-o dispoziție foarte bună, calmă și gata să meargă mai departe. Rezultatele acestui concurs au fost un pic neașteptate pentru noi! Ceea ce dorim acum este să avem același nivel și la Tokyo și să ne situăm între primele opt…”

Sursa: http://www.romgym.ro
Corectat și completat: monagym

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s