Imagini de la întoarcerea fetelor

Antrenorul lotului feminin de gimnastică a României, Octavian Bellu, a declarat, luni seară, la revenirea în ţară, că necâştigarea niciunei medalii la Campionatele Mondiale de la Tokyo reprezintă un bilanţ catastrofal şi a precizat că îşi asumă acest eşec.

“Trebuie să existe nişte măsuri drastice pentru această contraperformanţă pe care eu mi-o asum, trebuie lăsată departe. Probabil că am făcut o evaluare greşită şi ne-am înşelat crezând că unele fete şi vor şi pot mai mult. Pentru mine rămâne o problemă cum aceste fete se descurcă atât de bine în antrenamente şi nu pot păstra acelaşi ritm în concurs şi nu se pot aduna şi nu pot trece peste ce se întâmplă dacă şi ratezi.

Este un bilanţ catastrofal, să nu ne învârtim în jurul cuvintelor mici. Aştept ca federaţia să tragă concluzii, îmi asum eşecul, deşi este foarte greu având în vedere cât am muncit. Avem o reţetă care a funcţionat şi înainte de Sydney şi Atena, dar poate fetele de acum sunt din alt aluat. Urmează întoarcerea în sală şi renunţarea la eticheta că fetele nu vor rezista la un program dur de antrenament. Cine rezistă, rezistă, cine nu, nu”, a spus Bellu.

El a precizat că nu avea aşteptări mari de la Cătălina Ponor, care oricum “a tras cât a putut echipa după ea” şi a subliniat că speră ca până la Jocurile Olimpice fetele să formeze “o echipă”.

Sursa: Prosport

Pe DigiSport puteți vedea și o scurtă filmare de la sosirea sportivilor noștrii în țară.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s