CE 2013: Notițe finala AA

Fetele noastre încep la bârnă:

Larisa a făcut un exercițiu foarte bun la bârnă cu o singură ezitare mai mare fiind punctată cu 14.833, D 6.4. Din păcate am vazut-o doar în realuare deoarece concurează în același timp cu rusoaica Anastasia Grishina.
Superbă Diana pe bârnă, a lucrat foarte îngrijit și a părut foarte liniștită deși se vedea pe mimica feței ei că e emoționată – a luat 14.400, D 5.8 – cea mai mare notă la execuție până acum.

EDIT: Urmează fetele la sol

Diana a făcut un exercițiu bun, două diagonale state iar două aterizate puțin cam jos, a primit 14.233 D 5.8. I-au devaluat saritura gogean din păcate. Un plus pentru zâmbetul minunat de la mine🙂.
De data asta Larisa a fost senzațională, i-a ieșit foarte bine exercițiul la sol, chiar a lipit două diagonale ceea ce îi lipsește de obicei și i-a ieșit foarte frumos și pirueta cvadruplă.
Bravo fetele, hai tot așa!

EDIT: Săriturile au decurs bine pentru ambele fete doar cu câte o mică țopăială la final.
14.900 Larisa și 14.766 Diana; deși cele două sărituri au fost mai bune decât cele de ieri punctajul Dianei nu reflectă acest lucru.

EDIT: Urmează paralelele, ultimul aparat
Diana a trecut cu bine de acest aparat care i-a făcut probleme în calificări, a fost puțin cam precaută însă a dus cu bine totul la capăt. A primit 13.666 D 5.4 Total 57.065
Larisa a avut o greșeală mai mare la trecerea de pe bara mare pe bara mică unde a îndoit puțin picioarele, în rest a mers chiar bine dar dificultatea mică, de 5.5 nu i-a permis să ia o notă mai mare de 13.833. Total 58.432

One thought on “CE 2013: Notițe finala AA

  1. Felicitari Diana ! S-a vazut ce frumos ai lucrat si ce bine te-ai pregatit. Meritai argintul,iar Larisa aurul. Mustafina s-a clatinat serios pe barna de vreo 3 ori si i-au tremurat genunchii, iar Grisina a iesit din covor. rusoaicele au fost depunctate prea putin si favorizate vizibil.Din pacate suntem romani.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s